Promovarea dezvoltării durabile în cadrul programul World’s Largest Lesson 

În săptămâna 19-24 septembrie -20 noiembrie 2018, 140 de elevi din clasele 11A, 11B, 11F, 12G, 12H și 7 profesori de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului au desfășurat activități pentru promovarea obiectivelor mondiale ale dezvoltării durabile cuprinse în Agenda ONU pentru Dezvoltare Durabilă pentru anul 2030 în cadrul programului mondial World`s Largest Lesson. Profesorii participanți au fost: Solonaru Elena-Sextilia, Botușan Mihaela, Batîr-Rusu Florin, Sofian-Boca Floarea-Nicoleta, Lazăr Marcela-Adica, Apetri Adriana, Varvaroi Maria-Magdalena.

În vederea organizării acestor lecții, mai întâi a fost descărcat planul  de lecție  și resursele educaționale disponibile în limba franceză de la adresa http://worldslargestlesson.globalgoals.org/. Pentru ca elevii să aibă o imagine globală a obiectivelor ale dezvoltării durabile, a fost aleasă lecția care prezintă toate cele 17  obiective mondiale la toate cele 5 clase implicate în program.

Descrierea activităților

ETAPA 1: la ora de limba franceză

Fetele din fiecare clasă primesc bomboane, dar nu în număr egal. Profesorul oprește cele mai multe bomboane. Elevii sunt întrebați cum s-au simțit și dacă e corect ca unii să nu primească nicio bomboană, alții mai multe sau doar una. Cu ajutorul elevilor, se definește termenul de „inegalitate socială și se scrie pe tablă titlul „Quel monde voulez-vous en 2030?”. Elevii sunt invitați să își imagineze lumea din 2030 și apoi încearcă să definească dezvoltarea durabilă. După vizionarea documentelor video privind obiectivele mondiale, elevii primesc tabelul cu cele 17 obiective mondiale și sunt invitați să le traducă.

ETAPA 2: la ora de desen sau la ora de consiliere și orientare

Elevii din fiecare clasă sunt împărțiți în 5 grupe și sunt rugați să își imagineze o țară pe în care toate cele 17 obiective să fie reprezentate pe hartă. Ei au completat de asemenea individual un tabel cu contribuția personală pentru ca obiectivele mondiale să fie atinse.

Participarea la această inițiativă a fost făcută vizibilă la nivel internațional prin utilizarea instrumentului online Global Digital Map, prin încărcarea de informații și fotografii pe hartă la adresa: https://worldslargestlesson.globalgoals.org/map/index.html?locale_fr

Materialele vor fi afișate pe holurile liceului sau în sălile de clasă.

Întocmit,

prof. Solonaru Elena-Sextilia

Comments are closed.