Archive for iulie 10th, 2019

Școala de vară AcademICa

În  perioada 23 iunie — 7 iulie 2019, un grup de 15 de elevi (clasele 11 A, L,N) de la Colegiul Alexandru cel Bun Gura Humorului  au participat, la Iași, la cursurile Școlii de Vară organizată de Facultatea de Construcții și  Instalații din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, in cadrul proiectului AcademlCa (Academia proiectelor de vară pentru viitori ingineri constructori). Elevii au fost însoțiți de profesorii: Maftei Elvira și Maxim Cătălin.

Finanțat cu suma de 120 000 euro   în cadrul proiectelor privind învățămâmantul secundar (ROSE), activitatea se desfășoară pe parcursul a trei ani și face parte din schema de Granturi pentru Universități – Programe de vară de tip punte.

Proiectul are ca obiectiv general îmbunătățirea   capacității de orientare școlară a elevilor de liceu, cu precădere a celor care aparțin grupurilor dezavantajate, și creșterea numărului de elevi care se orientează spre învățământul tehnic superior.

Obiectivele specifice ale proiectului: organizarea a trei școli de vară pentru 150 de elevi; familiarizarea cu mediul academic prin crearea de condiții similare vieții de student; realizarea de consiliere profesională și orientarea în carieră a elevilor din grupul țintă; îmbunătățirea vizibilității facultății și creșterea numărului de elevi care optează pentru înscrierea la Facultatea de Construcții  și Instalații Iași.

Grupul țintă al primului an de proiect a fost constituit din 15 elevi din cadrul  Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului,  25 elevi  ai Liceului Teoretic „Ion Luca ” Vatra Dornei și 1 0 elevi ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni.

Prin participarea la cursuri și ateliere, vizite la șantiere din județul Iași, interacțiunea cu ingineri constructori absolvenți ai Facultății de Construcții și Instalații au permis elevilor familiarizarea cu noțiunile de bază din domeniul construcțiilor precum și descoperirea meseriei de inginer constructor.

Elevii au   participat  și  la  ore de dezvoltare personală și consiliere profesională. Programul celor două săptămâni   a mai cuprins competiții sportive, momente de socializare cu studenții facultății implicați în proiect, precum și vizitarea principalelor obiective turistice din Iași( Palatul Culturii, Grădina Botanică, Muzeul Mitropoliei, Bojdeuca lui Ion Creangă, Castelul Sturdza  de la Miclăușeni).