Archive for the ‘Performanțe’ Category

Imagini și contraste în Hajdúszoboszló

 La inițiativa Primăriei Gura Humorului a fost realizată și anul acesta o excursie de care au beneficiat  40 de elevi cu rezultate la nivel județean, național și internațional de la Colegiul  „Alexandru cel Bun”, Școala Gimnazială Nr.1, Școala Gimnazială  „Petru Comarnescu”, Școala Gimnazială „Teodor Bălan” și Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului. Excursia s-a desfășurat în perioada 5-8 septembrie, având ca destinație Hajdúszoboszló, Ungaria. Consiliul Local al Primăriei Gura Humorului a asigurat transportul, 3 nopți cazare și masă regim demipensiune, intrarea la Aqua Palace Hajdúszoboszló, intrarea la Grădina Zoologică Nyiregyhaza, precum și masa de prânz în ziua de întoarcere spre casă. De asemenea, Fundația Te aud România Gura Humorului a asigurat intrarea la ștrand și Aqua Parc.

Grupul de elevi a plecat din Gura Humorului la ora 6:00, fiind însoțit de 6 profesori. Am ajuns în Hajdúszoboszló în seara aceleiași zile, în jurul orei 20.00, unde am fost întâmpinați de către personalul hotelului Hollidays, un hotel de 3 stele, primitor, foarte curat, piscină interioară, internet, televiziune cu programe românești, restaurant pentru mic dejun și cină, terase exterioare, zonă de agrement (masă de ping pong, șah, remi, biliard), personal vorbitor de limba română.

În dimineața celei de-a doua zile, după micul dejun copios, am plecat însoțiți de către profesori spre Aqua Palace Hajdúszoboszló, unde ne-am putut bucura de piscinele acoperite, tobogane, băi termale, surf, masaj. Din cauza vremii neprietenoase, am rămas până după amiază în această locație, dar nu știm când a zburat timpul. La ora 18:00 ne-am întors la hotel pentru a lua cina, după care am vizitat orașul.

Miercuri a fost ziua cea mai frumoasă, vremea a fost prietena noastră și ne-am putut bucura de ștrand și de Aqua Parc: piscină cu ape termale, piscină cu valuri, tobogane diverse, langoși, înghețată, adrenalină, bucurie și zâmbete sunt cuvintele cheie ale acestei zile de neuitat. De îndată ce soarele a început să se topească în nemărginitul orizont ce se deschidea în fața noastră, am pornit pe străzile orașului în încercarea de a găsi cadoul potrivit pentru cei de acasă. După cină, am îmbinat utilul cu plăcutul în hypermarketul Tesco, unde ne-am aprovizionat cu mâncare pentru drumul lung de întoarcere acasă, continuând căutarea celui mai reprezentativ suvenir pentru cei dragi.

Pentru că ne-am dorit să profităm din plin de Hajdúszoboszló, am lăsat pentru cea de-a patra zi vizitarea centrului orașului Debrecen. Un oraș curat, ale cărui clădiri impresionează prin design și coloristică, care invită la o revenire. Am pornit apoi spre Nyiregyhaza, unde am vizitat Grădina Zoologică cea mai mare din Ungaria, care se află într-o pădure imensă de 35 de hectare, împărțită pe continente, astfel încât vizitatorii pot observa modul în care  trăiesc animalele în anumite părți ale lumii, fiecare animal având amenajat un spațiu generos din habitatul în care trăiește. Aici se află 5.000 de animale și aproape 500 de specii: girafe, elefanți, lei, jaguari, hipopotami, tigri, zebre, flamingo, etc. Spectacolul cu foci ne-a delectat amiaza dinaintea plecării.

Astfel s-a încheiat o experiență care lasă în urma sa doar amintiri plăcute: amintiri despre locuri și despre oameni care au dat formă acelor spații, transformându-le în imagini veșnic vii în mintea noastră. Chiar dacă totul a durat 4 zile, acestea au fost mai degrabă o singură secundă pe care am trăit-o într-un loc nou, înconjurați de o mare de oameni, toți aflați într-o mare călătorie, uneori definitorie pentru ceea ce va urma.

Nimic din toate acestea nu ar fi putut însă fi posibile fără sprijinul autorităților locale, al domnului primar Marius Ioan Ursaciuc, al doamnei Nadia Crețuleac și totodată fără sprijinul echipelor manageriale ale instituțiilor școlare din oraș care, împreună sprijină performanța, încurajează elevii să redescopere bucuria adusă de un simplu verb „a învăța”. Astfel, elevilor premiați în cadrul olimpiadelor județene, naționale și internaționale li se amintește că efortul depus a fost observat de către ceilalți și a contribuit la o schimbare. Asemenea proiecte nu pot fi decât lăudate, iar celor ce s-au gândit să le pună în aplicare nu putem decât să le mulțumim și să le dorim să aibă parte de același succes și în viitor în sprijinirea generațiilor care vor călca pe drumul cunoașterii.

Carmen Oanea, clasa a 12-a D

prof. Tudor Cristina Profira

prof. Elena Sextilia Solonaru

 

Cautare in sait
Galeria foto
Calendar
decembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031