Miercuri şi joi, respectiv pe data de 3 şi 4 aprilie, elevii clasei a 9-a P au desfăşurat activităţi specifice săptămânii Să ştii mai multe, să fii mai bun, învăţând să convieţuiască timp de două zile.

Activităţile s-au desfăşurat la o cabană în localitatea Mănăstirea Humorului, locaţie unde aceştia au procurat lemne, au asigurat căldura prin centrală, au preparat hrana şi au făcut jocuri educative.

Acest gen de activitate, în care s-au implicat 20 de elevi din clasă le-a oferit posibilitatea să se cunoască, să socializeze, să se ajute şi să se tolereze reciproc. Totul sub supravegherea dnei profesor Onuţu Simfora.

Faptul că acea cabană este izolată i-a pus în situaţia să se descurce în cele mai inedite momente. Muzică, atmosfera destinsă şi prietenească au avut scopul de a-i apropia mai mult şi de a-i educa în vederea dobândirii unor competenţe necesare în viaţa de zi cu zi.

Pentru elevii de clasa a 9-a este importantă convieţuirea astfel încât prin implicare şi cooperare să poată să descopere mai multe despre ei înşişi şi despre ceilalţi.

 

Profesor Onuţu Simfora

Comments are closed.

Cautare in sait
Galeria foto
Calendar
iulie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031