O zi obişnuită, deosebit de caldă, de vară. Un moment obişnuit care marchează ani de la absolvire, un moment de confruntări, destăinuiri şi în primul rând emoţie puternică. Generaţii de elevi au deschis şi au închis porţile Colegiului Alexandru cel Bun din Gura Humorului de-a lungul timpului. Unii se întorc, alţii sunt prea departe, dar mereu va exista acea legătură puternică a începutului, a formării ca oameni.

20 mai 2017, sâmbătă, ora 11 dimineaţa, aula colegiului a găzduit revederea de 20 de ani a elevilor de atunci, din clasa a 12-a A specializarea Matematică – Informatică cu profesorii de atunci, cu trăirile de acum şi cu respectul şi bunul simţ care ar trebui să fie emblema fiecărei generaţii de elevi care au trăit primele iubiri, primele dezamăgiri pe băncile colegiului. Grup Şcolar în 1997, imaginea acestei instituţii a crescut prin ceea ce realizează în fiecare an dar mai ales prin ce a reuşit să realizeze pe piaţa muncii şi pentru viaţă. Este vorba despre absolvenţi, despre familiile lor şi despre tot ce au dobândit aici, la Gura Humorului.

Copleşitoare trăirile, ample prezentările activităţii din ultimii 20 de ani, frumoase personajele din scena întoarcerii în timp, reală implicarea în organizarea evenimentului dar mai ales sincere sentimentele şi luminoase feţele. Ne-am reîntâlnit noi, cadrele didactice, cu elevii de atunci, acum realizaţi, împliniţi şi veniţi acasă cu recunoştinţă.

Viaţa i-a purtat pe foştii elevi peste tot în ţară şi în lume. Au absolvit facultăţi grele, cu admitere, au pornit de jos şi au ajuns unde şi-au dorit pentru că au învăţat la timp despre muncă, seriozitate şi ambiţie. Unii dintre ei au luat-o mereu de la început, frustraţi dar perseverenţi, şi acum, după 20 de ani, majoritatea se declară mulţumiţi, cu familii complete, cu copii mai mari sau mai mici, cu planuri noi şi permanent în alertă.

Absolvenţi ai Academiei de Poliţie, ai Facultăţilor de Energetică, Electrotehnică, Matematică, Litere, Psihologie, Stomatologie, Medicină, cu facultăţi terminate la Iaşi, Cluj, Bucureşti, Suceava, cei 17 elevi prezenţi, 15 din clasa a 12-a A, două foste eleve de la Filologie şi Chimie – biologie, sunt acum adulţi responsabili, cu meserii dificile, cu renunţări sau schimbări, dar în primul rând cu bucuria de a fi din nou la Colegiul Alexandru cel Bun, în fosta clasă, în curtea liceului, în locul unde s-au şi format dar au şi legat prietenii şi chiar căsnicii pe viaţă.

Au participat nouă cadre didactice, doamne pensionare, inclusiv doamna dirigintă Ucraineţ Stela, care a fost motorul clasei şi către care mereu se îndreaptă absolvenţii cu recunoştinţă. Doamna director Ursaciuc Mihaela, prezentă mereu la aceste evenimente de suflet şi pentru suflet, a adresat câteva cuvinte, plină de emoţie, din partea şcolii. Şefa promoţiei de atunci, Alina Radu, acum Tofan, a reuşit să ne amintească despre calitatea unui învăţământ care luptă să se menţină la standarde înalte şi ne-a transmis fiorul acelor vremuri, când profesorul era respectat şi considerat deschizător de cariere şi de viitor.

Nu este prima revedere, fiecare dintre ele este specială, dar poate că 20 de ani este perioada potrivită pentru a privi înapoi cu încrederea reuşitei în viaţă, cu regretul zilelor de chiul şi poate cu nostalgia trecerii ireversibile.

Mulţumim Veronica, Cezar, Carmen Cuţeică, Ana, Mirela, Roxana, Raul, Dan, Mircea, Adriana, Florin, Alina, Carmen Danilevici, Ionuţ, Daniel, Florentina, pentru o zi specială care ne-a amintit, ca de fiecare dată, cât de inegalabilă este meseria de profesor! Să vă întoarceţi mereu aici, la Colegiul Alexandru cel Bun de astăzi, pentru că sunteţi parte din imaginea acestei instituţii şi pentru că pentru noi, cei care rămânem aici după fiecare generaţie, împlinirea voastră este şi a noastră!

 

                                                                                                                 Profesor Cîmpan Brînduşa Luminiţa

Colegiul Alexandru cel Bun

Gura Humorului, Suceav

Comments are closed.

Cautare in sait
Galeria foto
Calendar
decembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031