Educație ecologică la Colegiul “Alexandru cel Bun” Gura Humorului

Let`s Do It, Suceava! – 21 octombrie 2017

 

Sâmbătă, 21 octombrie 2017, zona Ariniș Gura Humorului a fost plină de elevi voluntari (204) de la Colegiul “Alexandru cel Bun”. Aceștia, însoțiți de cadre didactice (21), au răspuns invitației la o amplă acțiune de ecologizare a Județului Suceava, în cadrul Campaniei ”Let`s Do It, Suceava!”. Elevi din următoarele clase au ales să petreacă dimineața împreună, din toate corpurile de clădire ale colegiului și de la toate specializările: IXA, B, F, G, N; XA, G, H, K, M; XIA, B, C, G, H, K; XII D, G, I; IXa profesională și XIa profesională.

Coordonatorul campaniei județene, Asociația Biosilva, cu care am colaborat prin președintele Florin Grădinariu, a elaborat Regulamentul campaniei  “Let s Do It, Suceava! “, Regulamentul voluntarilor, Normele de siguranță pentru acțiunea de ecologizare, Declarația de participare pentru elevii minori și Tabelul cu datele participanților. Toate aceste documente au fost prelucrate de profesorii diriginți iar elevii au completat declarațiile cu acordul părinților.

Prin doamna Maria Ulici, coordonator personal de specialitate în cadrul DGASPC Suceava, am intrat în posesia materialelor de lucru (mănuși și saci menajeri) puse la dispoziție de Asociația Biosilva Suceava în parteneriat cu Asociația Areas Suceava. Primăria Gura Humorului, prin doamna Cecilia Bedrulea, ne-a suplimentat numărul de saci și ne-a asigurat suplimentul dulce la pauză.

A fost o zi de toamnă adevărată, cu copii harnici, cu profesori care au amânat treburile casnice și s-au bucurat de culorile pădurii. Pentru unii elevi a fost prima participare, alții au déjà al patrulea an de vechime, au lucrat responsabil și au identificat puncte cu deșeuri mai ales pe suprafețe mai greu accesibile. Zona care ni s-a repartizat s-a întins de la puntea suspendată din Ariniș până la podul Voronețului, inclusiv platoul de sus al pârtiei și zona cabanelor. Organizatorii ne-au vizitat personal și au apreciat numărul mare de elevi participanți.

Pentru toți a fost o experiență deosebită, o posibilitate de a cunoaște alți colegi, de a participa la ecologizarea zonei de agreement, o șansă în plus de a realiza cât de importantă este educația în ceea ce privește mediul înconjurător și de a contribui la curățenia propriului oraș în colaborare cu instituțiile organizatoare. Mulțumim KAUFLAND România, AMBRO Suceava și MOBILIER MEȘTEȘUGIT. Mulțumim tuturor celor implicați și dorim colegilor și elevilor mult succes în activitățile de voluntariat în continuare!

Profesor Cîmpan Brîndușa Luminița

Colegiul “Alexandru cel Bun”, Gura Humorului

Comments are closed.

Cautare in sait
Galeria foto
Calendar
august 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031