Archive for septembrie, 2015

Am avut oportunitatea să particip la un curs de istoria artei în cadrul proiectului Erasmus+“Lume nouă, viață nouă”ce se derulează la Scoala Gimnazială Petru Comarnescu din Gura Humorului, în perioada 2014-2016. Proiectul de mobilitate a avut ca obiectiv principal îmbunătăţirea abilităţilor de predare la orele de Educaţie artistică şi a avut titlul Discovering Renaissance Art in Florence si a fost parcurs în Florenta – Italia, în perioada 20-25 iulie 2015. Au fost şase zile pline, cu program bine stabilit.

Activităţile şi-au propus să ofere informaţii – în cadrul unor ore de curs şi discuţii bazate pe mijloace audio – vizuale – dar mai ales să aducă participanţii în contact direct cu obiective din Italia care să reflecte modul în care a apărut Renaşterea.  Temele cursurilor au fost: Cadrul istoric şi artistic al Renaşterii, Dezvoltarea Umanismului, Privire comparativă asupra influenţelor artistice timpurii în Siena şi Florenţa (Giotto, Duccio, Martini şi Lorenzetti), Rolul patronajului în artele Renaşterii, Apariţia arhitecturii şi a perspectivei Renascentiste, Maeştrii secolului XIV: Masaccio, Uccello, Botticelli, della Francesca, Rolul “Academiei” Medici, leonardo da Vinci şi Michelangelo.

Vizitele organizate la capodopere ale artei italiene au fost menite să ofere acelcontact direct atât de necesar cu tot ce înseamnă Italia pe o hartă imaginară a culturii europene. Obiectivele au fost: Battistero, muzeul Opera del Duomo, bisericile Santa Maria Novella (Cimabue, Giotto, Paolo Uccello, Masaccio, G.B. Alberti), Santa Croce (Cimabue, Giotto, Brunelleschi, Donatello).Un moment special l-a reprezentat vizita la Orsanmichele, Porte del Paradiso şi biserica San Lorenzo (Ghiberti, Brunelleschi, Donatello, Michelangelo). Palazzo Medici Riccardi, Ospedale degli Innocenti şi Rotonda del Brunelleschi au fost puncte de mare impact în ceea ce priveşte arta italiană. Galleria degli Uffizi aîncheiat un intinerariu care a îmbogăţit participanţii nu doar cu imagine dar şi cu amintirea unor clădiri în care maeştrii şi-au lăsat puternic amprenta. Ghid a fost Dr. Cristina Bonavia, doctor şi profesor de Istoria Artei la Universităţi Americane din Italia, o persoană implicată în organizarea de expoziţii în Florenţa, San Gimignano si Sarajevo şi cu ani de experienţă dobândită în cadrul Departamentului Educaţional al Muzeelor de Stat din Florenţa. Cursurile au fost ţinute de Maurizio Faggi, profesor de Istoria Artei cu Master în domeniu.

Proiectul a reprezentat o experienţă unică şi benefică în ceea ce priveşte diferitele tehnici artistice şi în acelaşi timp un prilej de a utiliza şi de a completa cunoştinţele de limba engleză ale participanţilor. Întâlnirile organizate împreună cu profesori care predau Artă în alte ţări europene (Grecia şi Norvegia) la sediul Europass au fost ideale pentru schimbul de idei şi bune practici, pentru a afla mai mult despre cum ar putea acest obiect de studiu să ajungă mai uşor la sufletul elevilor şi să le dezvolte interesul pentru artă şi au reprezentat o experienţă interculturală utilă pentru cei cinci profesori europeni participanţi la proiect.

Profesor Batîr Rusu Florin

Şcoala Gimnazială nr. 2 Petru Comarnescu

Gura Humorului, Suceava

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În perioada 31 august – 3 septembrie 2015, un număr de 50 elevi din Gura Humorului, judeţul Suceava, de la Şcoala gimnazială nr.1, Şcoala gimnazială Petru Comarnescu, Şcoala gimnazială Teodor Balan şi Colegiul Alexandru cel Bun, au călătorit în Delta Dunării însoţiţi de cadre didactice de la fiecare unitate de învăţământ. Totul a fost posibil datorită Primăriei Gura Humorului care, în cadrul parteneriatului cu Sulina, a asigurat transportul (cu autocar, bac, vapor), cazarea şi masa tuturor participanţilor.

Programul celor patru zile a fost complex, grupul a plecat din Gura Humorului pe data de 31 la ora 4 dimineaţa spre Brăila, bacul i-a ajutat să ajungă la Tulcea iar vaporul a asigurat deplasarea spre Sulina în 4 ore. Totul a fost organizat perfect şi condiţionat de deplasarea cu vaporul care la ora 13:30 a părăsit oraşul Tulcea. Grupul a fost cazat la Pensiunea Casa Sibiană, într-un spaţiu curat, primitor şi cald, cu oameni care s-au asigurat că toţi cei ajunşi acolo beneficiază de masă caldă şi rece, în funcţie de program, de cazare la cele mai înalte standarde, de servire ireproşabilă. La mică distanţă de centrul oraşului Sulina, amplasarea a permis vizitarea farului vechi, plimbări pe faleză, achiziţionarea de suveniruri pentru acasă, deplasarea pe jos spre ţărmul Mării Negre.

A doua zi a fost cea în care elevii s-au bucurat de natură, de căldură, de imagini unice. Aceştia s-au deplasat cu două bărci şi o mahună pe canalele din Deltă, au avut şansa să atingă cu privirea nuferii înfloriţi, să descopere complexitatea vegetaţiei din Pădurea Letea, să călătorească şi cu tractorul, să facă o baie în Lacul Sărat, să se bucure de ospitalitatea personalului de la terasa din stuf la care au poposit. Pădurea Letea a fost obiectivul final al zilei, acolo toţi au primit informaţii despre această pădure subtropicală, rezervaţie naturală, au gustat din plantele indicate de ghid (păducel, porumbă, măr pădureț), au văzut dunele de nisip de la distanţă, s-au legănat în liane. La întoarcere au ajuns în golful Musura, au văzut farul nou şi seara s-au bucurat de imensitatea mării, pe ţărm.

A treia zi a fost dedicată soarelui, plajei şi contactului cu specificul gastronomic al zonei. Plaja, aflată foarte aproape de cazare, s-a oferit grupului de elevi şi profesori care au profitat de vreme, de lipsa aglomeraţiei şi de nisipul fin, până după-amiază. S-au vizitat oraşul Sulina farul vechi, faleza.Seara a fost plină din nou, elevi care au reprezentat Casa de Cultură din Sulina şi şcolile din oraş au încântat turiştii din Gura Humorului timp de aproape două ore. S-a dansat pe ritmuri de muzică populară din zonă, muzică rusească, muzică grecească. Ansamblurile care ne-au delectat au făcut dovada unui efort susţinut şi a unei pregătiri temeinice. Costumele, ţinuta, prestaţia dansatorilor, muzica antrenantă, bucuria de a oferi ceva din specificul zonei şi participarea publicului au făcut ca seara de miercuri, 2 septembrie, să devină o amintire deosebit de apreciată. Doamna director Straton Garofiţa a mulţumit pentru surpriză şi toată lumea s-a prins în horă, pe stradă, pe ritmurile piesei Palamakia, pe care toţi cei prezenţi au învăţat să o danseze.

Excursia oferită de autorităţile locale elevilor premiaţi la olimpiade şi concursuri naţionale şi internaţionale a creat amintiri, oportunităţi, socializare. A fost un prilej unic de a descoperi România, de a ajunge la sute de kilometri de casă pentru a întâlni Dunărea, Marea Neagră, pentru a ne bucura de răsăritul soarelui şi al lunii, pentru a vedea specii unice de păsări şi de plante. Au fost momente speciale şi oameni la fel. Cele patru zile au însemnat mijloace diferite de transport, senzaţii unice, cunoaştere şi relaxare. Nimic nu se compară cu acest gen de activităţi care adună oamenii şi îi ajută să se descoperem de această dată pe malul mării sau pe canalele Dunării. Lăudăm iniţiativa Primăriei din Gura Humorului, mulţumim domnului primar Ursaciuc Ioan Marius. Suntem recunoscători primarului din Sulina şi tuturor celor implicaţi în organizare. Şi nu în ultimul rând, ca de fiecare dată, apreciem implicarea şi susţinerea doamnei director Ursaciuc Mihaela care a reuşit prin această excursie să motiveze şi mai mult elevii să obţină rezultate impresionante şi să promoveze imaginea colegiului Alexandru cel Bun în anul şcolar care se pregăteşte să înceapă.

Profesor Cîmpan Brînduşa Luminiţa

Profesor Dragomirescu Raluca

 

Cautare in sait
Galeria foto
Calendar
septembrie 2015
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug   Oct »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930