Archive for noiembrie, 2014

Concurs de dezbateri academice Bucovina Open! – Ediţia a doua

organizat de

Colegiul Alexandru cel Bun din Gura Humorului

Colegiul Alexandru cel Bun din Gura Humorului vă invită la a doua ediţie a Concursului de Dezbateri Academice Bucovina Open! Clubul de dezbateri Dialectica din cadrul colegiului doreşte astfel să continue tradiţia dezbaterilor în Bucovina! Având ca parteneri Centrul de Studii sociale şi Educaţie civică şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, proiectul Bucovina Open îşi propune să promoveze dezbaterile în rândul concursurilor şcolare.

Competiţia va avea loc în formatul World Schools (8min.)şi se adresează elevilor de liceu (9-12). Aceasta are ca scop formarea tinerilor în vederea dezvoltării unui spirit critic prin argumentare, comunicare eficientă şi promovarea valorilor democratice şi a cetăţeniei active.

Concursul va avea loc în perioada 19 – 21 decembrie 2014 şi va fi găzduit de Colegiul Alexandru cel Bun, Gura Humorului. Bucovina Open este un concurs dedicat elevilor şi profesorilor din judeţul Suceava, cât şi din afara acestuia. Participarea la Bucovina Open se face pe baza unei înscrieri prealabile (printr-un formular), începând cu data de 25 noiembrie 2014. Doritorii sunt invitaţi să acceseze linkul: http://dezbateri-bucovinaopen.org/inscrieri.html

Mihaela Buzec, 12A

Clubul Dialectica, Colegiul Alexandru cel Bun, Gura Humorului

Organizatorii Balului Bobocilor 2014, elevii claselor a 12-a, au gândit o excursie, eveniment intrat deja în tradiţie, în perioada 7-9 noiembrie 2014. Este vorba despre un număr de 56 elevi însoţiţi de prof. Cîmpan L. şi Maxim C. Aceştia s-au deplasat la Pensiunea POIENI, satul Ceahlău, judeţul Neamţ unde s-au bucurat de munte şi de o vreme superbă, de soare şi de distracţie. Grupul a urcat şi la cabana Fântânele, cota 1220, şi au văzut Ceahlăul în toată splendoarea lui, sub un cer perfect senin şi înconjuraţi de colegi extraordinari.

Mulţumim Primăriei oraşului Gura Humorului, doamnei director Mihaela Ursaciuc pentru sprijin, domnului Buliga pentru că a şi stat cu noi la cabană şi ne-a ajutat la grătare, şi mulţumim nouă că am fost acolo, că am vrut să încheiem un proiect de două luni legat de Balul Bobocilor frumos, civilizat şi în primul rând împreună!!!!!

O călătorie în jurul lumii este un vis pentru oricare dintre noi, o şansă sigură de a ne îmbogăţi spiritual şi de a ne cunoaşte pe noi şi pe ceilalţi prin dans, muzică, simboluri şi cultură. O călătorie reprezintă o comoară de valori care se vor descoperite iar temerarii sunt, la finalul acesteia, mai curajoşi, mai fermi şi mai plini de amintiri.

Asta s-a întâmplat la Gura Humorului, vineri 31 octombrie 2014, la Toaca Bellevue. A fost un bal al bobocilor plin de culoare, de mişcare, de idei puse în valoare şi în primul rând un eveniment creat şi organizat de o echipă. Scena a oferit un tur virtual al ţărilor prezente în concurs prin scenografia realizată de dl profesor Batîr Rusu Florin care s-a întrecut pe sine şi ne-a oferit simboluri pictate din cele 8 ţări implicate în concurs. Un banner mare la intrare a oferit o imagine a traseului călătoriei, marcat şi prin machete cu simboluri culturale, o valiză, cufere cu fotografii, un suport cu indicatoare, baloane, toate gândite de Moroşan Alina şi Plantus Lorena – 12A, fetele care s-au ocupat de decor, în colaborare cu Florăria Hellen.

Cei prezenţi au ales linia de zbor Colegiul Alexandru cel Bun şi au urcat la bordul avionului, un avion imens cu 800 de locuri. Publicul a fost invitat în călătorie de Hojbotă Andreea (12B) şi Dumbravă Alexandru (12E), primul cuplu de prezentatori. S-a plecat din România pe două piese bucovinene, în costume populare şi în compania celor două interprete talentate, cu ţinută şi cu multe participări la concursuri naţionale, Catargiu Laura şi Ungurean Bianca, ambele din clasa a 12-a F.

Cele 8 perechi de boboci au urcat pe scenă în costumul tradiţional al ţării pe care au reprezentat-o. Este vorba despre: Popa Larisa Sînziana(9D) şi Enia Valentin Petrişor(9F)– Rusia, Ucraineţ Mariana(9A) şi Beleca Sergiu Eduard(9F)–Franţa, Nechitoaia Alexandra(9A) şi Vieriu Bogdan George(9F)–Austria, Simeria Silvia Raisa(9D) şi Beleca Răzvan Andres(9F)–Statele Unite ale Americii, Păscuţoi Claudia Elena(9A) şi Buta Gabriel Ionuţ(9F)–Argentina, Hromei Diana Mădălina(9A) şi Cucera Robert Iulian(9A)–India, Motrescu Anamaria(9D) şi Ţebrean Marius Daniel(9F)–Egipt, Ghiula Andreea Laura Beatrice(9A) şi Ceban Vlad(9A)–Brazilia. Costumele celor 8 ţări au dat culoare şi intensitate balului iar prezentarea fiecăruia dintre boboci a fost realizată de cea de-a doua pereche de prezentatori, Horga Alexandru(12F) şi Prepeliţă Carina(12B). Paula Hlaghi(12B)este cea care a creat costumele şi s-a ocupat de confecţionarea lor.

Fiecare dans a fost introdus printr-un spot realizat de Eliza Winzinger(12A) şi de perechea de prezentatori formată din Tîrnovan Lorena(12A) şi Catrinari Cosmin(12B). Am vizionat: horă populară, rusesc, indian, egiptean, samba, can can, street dance, vals şi tango. Elevii claselor a 12-a au însufleţit scena prin dansurile lor, iar perechea de boboci a fost pusă în valoare printr-o coregrafie diferită. Organizatorii doresc să mulţumească celor doi coregrafi, Oana şi Andrei Podariu, care în ciuda timpului destul de scurt şi a evenimentelor speciale din viaţa lor, au reuşit cu succes să îmbine dansurile celor mari cu dansul celor mici, să suporte stângăciile şi uneori absenţele de la repetiţii şi să colaboreze cu toată echipa într-in mod elegant. Munca lor s-a văzut clar şi fără ei nimic nu ar fi fost posibil. Pentru street dance coregrafia a fost asigurată de Mihai Maganu(12A) în colaborare cu Mihaela Buzec din aceeaşi clasă.

Proba la alegere a presupus timp, muncă, imaginaţie, umor, jovialitate. Bobocii s-au imaginat magicieni, dive, profesori, Juliete, staruri muzicale şi au folosit pantomima, muzica, mişcarea scenică, dialogul, recuzita iar talentul şi personalitatea fiecăruia dintre ei s-a reflectat în momentele alese: parodie Romeo şi Julieta, pantomimă: Ora de şmecherologie, Cum să cucereşti o fată, Fata de la ţară vs. Fata de la oraş, scenete, interpretare în duet Wish You Were Here(Kelly Family) Fiecare pereche a fost invitată să urce pe scenă de un grup de prezentatori: Cazacu Lavinia, Urzică Oana şi Onuţu Cosmin, elevi în clasa a 12-a A.

Proba de cultură generală a testat cunoştinţele bobocilor. Aceştia au avut la dispoziţie, din timp, o bibliografie pe care au studiat-o pentru a se documenta în legătură cu elementele de cultură şi civilizaţie specifice ţării pe care au reprezentat-o. Întrebările alese pentru concurs de Eliza Winzinger şi Andrei Tiron, elevi în clasa a 12-a A nu au fost uşoare şi au reuşit să pună în dificultate bobocii iar cei doi prezentatori, Vornicu Bianca(12B) şi Asmarandei Erwin(12F)au felicitat răspunsurile corecte care au dominat momentul.

O probă nouă în acest an a fost cea de spontaneitate în cadrul căreia fiecare pereche de boboci a fost invitată să imagineze un dialog sau să argumenteze păreri personale pornind de la o situaţie de pe biletul extras. A fost un nou pretext de a valorifica inteligenţa, imaginaţia şi creativitatea elevilor de clasa a 9-a. S-au descurcat foarte bine iar prezentatorii acestei probe, Andreea Hojbotă şi Alexandru Dumbravă au reuşit să introducă fiecare moment în aplauzele publicului.

Încheierea probelor a dat startul jurizării, cei 10 membrii ai juriului (director Mihaela Ursaciuc, directori adjuncţi Mariana Pintilie şi Liliana Condur, preşedinte Consiliul Elevilor Oana Solonaru(10A), reprezentant Asociaţia Părinţilor ASPA GH Floricica Lionti, preşedinte Alianţa Sindicatelor din Învăţământ–Giani Leonte, directorul Centrului Cultural Gura Humorului –Mihai Mardare, reprezentant Tipografia Terra Design şi sponsori: Complex Casa Elena, Hair Studio M) s-au retras pentru a număra voturile şi a calcula procentele iar scena a fost ocupată de Adina Plaiu(12G) care ne-a bucurat cu trei piese muzicale superb interpretate şi antrenante în acelaşi timp. Invitatul surpriză, Sergiu Floroaia, a realizat un moment de stand up comedy care a animat şi mai tare participanţii la bal. S-a râs, s-a aplaudat şi s-a încălzit atmosfera. Un film scurt, realizat de Claudiu Manea, reprezentant al firmei Malitex SRL, constant şi fidel colaborator al Colegiului Alexandru cel Bun a oferit celor prezenţi un feedback al spectacolului, cu imagini din campania de promovare a evenimentului, de la repetiţii şi preselecţii. Filmul a fost foarte apreciat, iar mesajul foarte clar: orice organizare de evenimente înseamnă efort şi dorinţa reală de a rămâne în echipă.

Premierea bobocilor a fost făcută de cei doi câştigători ai ediţiei 2011, Ramona Lionti şi Alexandru Horga. Emoţii, suspans, aplauze, nelinişte şi tensiune au marcat aceste momente. Cei care au câştigat voturile publicului şi pe cele ale juriului sunt Popa Larisa Sînziana şi Beleca Răzvan Andres. Toţi bobocii au primit diplome şi premii, în funcţie de Stil, Personalitate, Popularitate, Creativitate, Jovialitate, Spontaneitate şi  Originalitate. Toţi au câştigat pentru că toţi s-au implicat şi au reprezentat colegiul cu cinste. Imnul Balului Bobocilor 2014, imaginat de câţiva elevi şi înregistrat cu ajutorul lui Voina Daniel(12E) a încheiat spectacolul.

Invitatul special al serii a fost Anda Adam, o forţă vie care a incendiat sala şi i-a ridicat de pe scaune pe toţi cei prezenţi. Dansatorii au făcut un spectacol memorabil iar Anda Adam a demonstrat că valoarea unei vedete stă mai ales în modestia ei. A cântat, a dansat, a implicat publicul, s-a comportat exemplar, a făcut fotografii cu toţi cei care şi-au dorit asta, a petrecut timp cu bobocii, cu organizatorii. Alegerea unui invitat special a fost foarte dificilă şi de durată dar a meritat, ne-a onorat cu prezenţa o vedetă cu nume sonor şi capabilă să cucerească o mare de oameni cu vocea,talentul şi energia ei.

Pe tot parcursul spectacolului concurs care a durat aproape cinci ore, DJ Killer şi MC Sanchez au făcut atmosferă, au asigurat ritmul şi momentele muzicale şi au întreţinut atmosfera la after party.

Timp de cinci ore diriginţii claselor a 12-a au trăit intens fiecare moment. Scenariul şi discursurile prezentatorilor au fost imaginate, corectate şi îmbunătăţite de elevii claselor a 12-a sub supravegherea atentă a prof. Miron Popescu Cecilia Ştefania. Au contribuit la buna desfăşurare a evenimentului prin prezenţă la repetiţii, prin monitorizare şi coordonare permanentă prof. Apetri Adriana Alina, Botuşan Mihaela, Hojbotă Rodica, Cîmpan Brînduşa Luminiţa, Zup Mariana, Varvaroi Ovidiu. Au fost alături de elevii organizatori şi de bobocei şi au înţeles că repetiţiile lungi uneori împiedică pregătirea pentru şcoală toţi profesorii Colegiului Alexandru cel Bun. Ne-au încurajat şi ne-au susţinut în toate demersurile cele trei doamne director cărora le mulţumim încă o dată.. Ne-a ajutat permanent Primăria Gura Humorului care în calitate de organizator a oferit premii substanţiale bobocilor şi distracţie celor mari, la piscina din Complexul Ariniş.

Am colaborat foarte eficient cu Tipografia Terra Design care a sponsorizat cu afişe, bilete, invitaţii, ecusoane, diplome şi banner. Organizatorii acestei călătorii pe patru continente mulţumesc dlui Mardare Mihai(Centrul Cultural) pentru sala oferită la repetiţia generală şi dlui Negrea pentru locaţie(Toaca Bellevue). Adresăm mulţumiri sincere sponsorilor pe care sperăm că nu i-am dezamăgit şi tuturor celor care, într-un fel sau altul, ne-au fost alături, foştilor, actualilor şi viitorilor elevi ai Colegiului Alexandru cel Bun care au ales să petreacă seara cu noi. Fotografiile puse la dispoziţie de Alexandra Ursan(12B) şi filmarea realizată de Claudiu Manea vor imortaliza un spectacol de înaltă ţinută,”complex, interesant, extrem de dinamic şi foarte bine închegat.” Personal nu ştiu ce mi-a plăcut mai mult: ideea, tema, dansurile, piesele alese pentru dansuri, costumele, probele la alegere, inteligenţa şi frumuseţea candidaţilor, invitaţii speciali, filmul, eleganţa şi bunul gust al prezentatorilor, scenografia, decorul, publicul civilizat, cert este că aş oferi un 10 cu felicitări şi o diplomă de excelenţă organizatorilor, care mi-au dat un motiv în plus să fiu mândră că fac parte din colectivul Colegiului Alexandru cel Bun.

Profesor Cîmpan Brînduşa Luminiţa

Colegiul Alexandru cel Bun, Gura Humorului

Cautare in sait
Galeria foto
Calendar
noiembrie 2014
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct   Dec »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930