Archive for mai, 2013

 

Planificare inspecţie la clasă în vederea titularizării

 

Disciplina

Perioada inspecţiei

Istorie

6,7,11 iunie 2013

Geografie

6,7 iunie 2013

Alimentaţie

6 iunie 2013

Limba engleză

4,5,6,7 iunie 2013

Limba franceză

3,5,10 iunie 2013

Educaţie fizică

4,5,6,7 iunie 2013

 

Întâlnire cu candidaţii : vineri 31 mai 2013 ora 14.

Cei care susţin lecţii la limba engleză sunt invitaţi pentru întâlnire în vederea stabilirii temelor vineri 31 mai 2013 la ora 12.

 

 

Preşedinte comisie,

Prof.Dan Gheorghe

 

Vineri, 24 mai 2013, Generaţia 2013 de la Colegiul Alexandru cel Bun Gura Humorului a marcat finalizarea celor patru ani de liceu prin momentele solemne şi atât de aşteptate ale Cursului festiv, în noua  Casă de Cultură a oraşului.

            După intonarea primei strofe din Gaudeamus, pe scenă au luat cuvântul doamna director, profesor Ursaciuc Mihaela, doamna director adjunct Pintilie Mariana şi domnul director adjunct Dan Gheorghe care au felicitat absolvenţii şi au transmis mesajul cadrelor didactice.

A urmat momentul emoţionant al desemnării şefei de promoţie din acest an, eleva Grosariu Diana din clasa a 12-a A, matematică – informatică engleză intensiv care a obţinut media 10 în cei patru ani de liceu. Diana a vorbit despre ce a însemnat viaţa de liceu, a exprimat recunoştinţa pentru cei care au îndrumat-o şi a mulţumit tuturor celor implicaţi în devenirea ei.

Momentul premierii cu diplome de excelenţă şi de merit a adus pe scenă un număr impresionant de elevi care au promovat imaginea Colegiului Alexandru cel Bun la diferite concursuri, festivaluri, campionate şi olimpiade. Se remarcă eleva Prodan Narcisa din clasa a 12-a F, care a obţinut următoarele premii şi menţiuni la nivel naţional: Premiul II la Olimpiada Naţională de Ştiinţe Socio Umane, 2-6 aprilie 2012 – Gura Humorului, Premiul I la Olimpiada Naţională de Ştiinţe Socio Umane, 1-5 aprilie 2013 – Baia Mare, Menţiune la Concursul Naţional de Interpretare Critică Mihail Iordache, mai 2012 – Suceava, Premiu Special la Concursul Naţional de Interpretare Critică Mihail Iordache, mai 2013 – Suceava. Elevul Tănăsescu Andrei din clasa a 12-a A a obţinut Premiul II la Olimpiada Naţională de Ştiinţe Socio Umane, 1-5 aprilie 2013 – Baia Mare. Dranca Iulia Ioana din clasa a 12-a F a obţinut următoarele premii la nivel naţional: Premiul II la Concursul „Poveştile Cangurului” faza naţională, 2011 – Bucureşti, Premiul II la Concursul „Poveştile Cangurului” faza naţională, anul şcolar 2012 – Bucureşti, Premiul III la Concursul Naţional de Limba Engleză Quest, 2010 – Baia Mare, Premiul I la Concursul Naţional de Limba Engleză Quest, 2012 – Baia Mare, Premiul I la Concursul Internaţional ,,Voluntar de Crăciun”, 2012 – Asociaţia PROIECT PRO EUROPA. Elevei Bujanovschi Larisa din clasa a 12-a B i s-a oferit diplomă de excelenţă pentru publicarea culegerii de matematică Ecuaţii iraţionale şi nu numai. Grefelian Violeta Cristina din clasa a 12-a B a primit diplomă de excelenţă pentru Menţiune la etapa naţională a concursului Cultură şi spiritualitate românească, 2011 – Putna. Ruscan Lucian, din clasa a 12-a E a urcat pe scenă pentru participare la Olimpiada Naţională de Tehnologii. Piticar Cristian din clasa a 12-a D a fost recompensat pentru titlul de campion european de tineret la categoria 85 de kilograme la braţul drept la Campionatul European de skanderberg din Lituania, 2013,  după ce anul trecut a câştigat bronzul la europene, dar la juniori, iar la mondialele din Brazilia a luat argintul categoriei 80 de kilograme. Echipa de rugby CSS Gura Humorului a primit diplomă de excelenţă prin elevul Lupu Ilie din clasa a 12-a C pentru titlul de lideră în DNJ U19(Divizia Naţională Juniori Under 19). Lehaci Petrică din clasa a 12-a C a primit diplomă de excelenţă pentru reprezentarea cu succes a Colegiului Alexandru cel Bun la diferite festivaluri şi concursuri de muzică populară. Aceştia sunt doar câţiva dintre elevii care au urcat pe scenă, plini de emoţie dar conştienţi de propria valoare care a adus multă cinste şcolii pe care o reprezintă. Moroşan Andrei din clasa a 12-a A a urcat pe scenă pentru activitatea deosebit de complexă desfăşurată în calitate de vicepreşedinte al Consiliului judeţean al elevilor de la Colegiul Alexandru cel Bun.

A urmat apoi predarea Cheii succesului, moment în care actualii absolvenţi au înmânat ştafeta elevilor Lazarec Adrian şi Vatavu Ruxandra, preşedintelui, respectiv vicepreşedintelui Consiliului elevilor. Diriginţii au oferit premii şi menţiuni elevilor din clasele clasele a 12-a şi a 13-a, moment care a adus în sală foarte mulţi părinţi, la fel de emoţionaţi ca şi elevii  şi cadrele didactice. Conform tradiţiei, marşul absolvenţilor s-a oprit la Primăria oraşului Gura Humorului unde fiecare clasă a fost felicitată de domnul primar personal şi unde s-a ciocnit o cupă de şampanie. Căldura cu care au fost primiţi elevii şi obţinerea Cărţii de maturitate din partea domnului primar au impresionat plăcut, în mod deosebit părinţii prezenţi în Sala Mare.

Generaţia 2013 a fost caracterizată, după cum spunea profesor Pintilie Mariana, director adjunct, de forţă, “de forţa  minţii”. S-au implicat în activităţi diverse, şi-au creat specificul lor, au înţeles că viitorul le este asigurat doar de ceea ce vor să asimileze şi au reuşit să reprezinte cu mult succes Şcoala europeană în care şi-au desfăşurat activitatea în cei patru ani.

 

Profesor Cîmpan Brînduşa Luminiţa

Lionti Ramona, clasa a 10-a F

Colegiul Alexandru cel Bun

Gura Humorului

Doc2

Acrobat Document

Doc1

tabel centralizator cds 2013-2014 clasa 9

tabel final optionale alese 2013-2014

Se apropie Paştele, sunt Floriile. A venit primăvara, e viaţă nouă peste tot şi e timpul să descoperim din nou natura. Avem norocul să locuim într-o zonă din care nu lipseşte nimic. E plină de verde, de apă, de aer curat, de pomi care se pregătesc să pleznească în muguri de bucuria revederii soarelui. E o zonă în care există Arinişul, aleile, malul Moldovei, Piatra Pinului şi tot ce poate oferi un oraş de munte. Tot aici, în Gura Humorului, există şi acei elevi ai Colegiului Alexandru cel Bun care răspund mereu invitaţiei Primăriei de a se implica în împrospătarea unor zone în care pe timpul iernii sau mai încoace apele sau cei inconştienţi şi comozi creează depozite de gunoaie.

            Vineri, 26 aprilie 2013, 100 de elevi ai Colegiului Alexandru cel Bun s-au deplasat la podul suspendat din Ariniş şi au încercat să elibereze zona de după pod, până la Voroneţ. Din acelaşi grup, 30 de elevi au plecat cu microbuzele până la podul spre Voroneţ şi au venit pe albia râului Moldova spre Piatra Pinului, adunând saci de deşeuri. A fost vorba despre trei cadre didactice care au ales să fie acolo, să facă parte din grupul activ, decât să facă acasă curăţenia obişnuită de primăvară.

            Primăria a solicitat un număr mic de elevi dar de fiecare dată numărul celor implicaţi depăşeşte aşteptările. Fie că sunt din clasa a 9-a, fie că sunt din clasa a 10-a sau a 11-a, elevii înţeleg că o contribuţie cât de mică poate să facă Arinişul şi mai atractiv decât este. Primăria a oferit saci menajeri şi mănuşi iar mâna de lucru a fost ca de fiecare dată foarte organizată şi cu mult spor. Vremea a ţinut cu cei de acolo şi pe un soare torid au început să apară sacii pe marginea drumului, urmând ca aceştia să fie ridicaţi ulterior.

            Este vorba despre elevi din clasele 9A, 9G, 10A, 10F, 10C, 10H, 11A şi 11B cărora dorim să le mulţumim pentru participare şi să-i felicităm pentru faptul că înţeleg importanţa implicării la nivelul comunităţii din care fac parte. Mulţumim şi doamnei director Mihaela Ursaciuc pentru suport şi doamnei Cecilia Bedrulea, coordonator al evenimentului din partea Primăriei. Proiectul naţional Let s Do It Romania şi orice activitate de voluntariat găseşte mereu ecou în sufletul unor elevi deosebiţi şi foarte implicaţi.

Profesor Luminiţa Cîmpan

Colegiul Alexandru cel Bun

Cautare in sait
Galeria foto
Calendar
mai 2013
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr   Iun »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031